Dorit în Serie A, Răzvan Marin a ales: „Sunt discuții avansate!” Va fi coleg cu un fost dinamovist!

Dorit în Serie A, Răzvan Marin a ales:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Marin este la un pas de un transfer în Belgia. Dorit în Italia de AS Roma, Fiorentina sau Juventus, jucătorul Viitorului negociază intens în aceste zile cu Standard Liege.

Petre Marin, tatăl tânărului jucător și fost fotbalist la Steaua, a confirmat negocierile cu belgienii, dar a precizat că deocamdată nu s-a semnat nimic, iar fiul său nu a plecat încă din cantonamentul Viitorului pentru a semna cu belgienii. Petre Marin consideră că dacă această mutare se va concretiza, transferul va reprezenta un pas înainte în cariera lui Răzvan.

„Sunt discuții avansate cu Standard Liege, dar mai multe nu pot spune. E o echipă bună, o țară frumoasă. Este în cantonamentul Viitorului, chiar am vorbit în această dimineață cu el. Dacă se va realiza, e un pas important în cariera lui. Am căutat o echipă sau un capionat în care Răzvan să poată juca. E un pas intermediar. Dorința lui Răzvan a fost de a rămâne la Viitorul până la finalul campionatului pentru a se lupta pentru titlu. Au mai fost discuții și înainte cu Standard, știam de interesul lor de ceva vreme. Se va concretiza mâine, dacă se va concretiza”, a declarat Petre Marin la DigiSport.

Standard Liege îi oferă lui Gică Hagi 2,4 milioane de euro în schimbul jucătorului, informează GazetaSporturilor. Suma este apropiată de cea fixată de Hagi pentru Răzvan Marin. „Regele” spera să obțină 3 milioane de euro ca urmare a transferului lui Marin. În vârstă de 20 de ani, Răzvan Marin a jucat 85 de meciuri pentru Viitorul și a marcat 10 goluri. În actuala campanie de calificare pentru Campionatul Mondial din Rusia, Marin a debutat și la echipa națională de seniori. Mijlocașul a fost selecționat pentru prima partidă din calificări, confruntarea cu Muntenegru, dar a debutat efectiv în meciul cu Albania, întâlnire în care și marcat singurul său gol la națională.

Dacă transferul se va realiza, Răzvan Marin va fi coechipier cu un fost dinamovist. Collins Fai, fostul fundaș din „Ștefan cel Mare”, evoluează la Standard Liege.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×